Mihaela P., o femeie de 56 de ani din Lugoj, județul Timiș, a fost condamnată definitiv la 10 luni de închisoare cu executare pentru profanare de cadavre sau morminte deoarece s-a descoperit că și-a ascuns mama moartă în pădure pentru a continua să îi încaseze pensia.
Cadavrul bătrânei a fost descoperit într-o pădure de lângă Lugoj în iulie 2019. Ancheta a scos la iveală că bătrâna decedată a fost dusă în pădure în martie-aprilie 2019, cu un cărucior, de către fiica sa.
„Inculpata a recunoscut comiterea faptei și a declarat că în urmă cu 4 ani a scos-o pe mama sa din căminul de bătrâni din Lugoj, iar de atunci și până în luna martie 2019 a locuit cu aceasta în Lugoj. În această locație, în data de 18 martie 2019, mamei sale i s-a făcut rău, fapt pentru care a transportat-o la spital unde a stat internată 10 zile, întorcându-se acasă în data de 28 martie 2019”, se arată în rechizitoriul citat de adevarul.ro
Potrivit procurorilor, la două-trei zile de la externare, bătrânei i s-a făcut rău și în timp ce fiica o ducea în brațe pentru a o așeza în pat, femeia a murit, iar fiica sa „a luat hotărârea de a nu anunța pe nimeni de acest eveniment deoarece dorea să mai primească pensia acesteia”.
Potrivit unor surse judiciare citate de „Adevărul”, deși de la momentul decesului până când bătrâna a fost descoperită în pădure au trecut câteva luni, fiica bătrânei decedate a încasat o singură pensie în valoare de 791 de lei pentru că, din eroare, fără să știe că bătrâna chiar a murit, Casa de Pensii i-a tăiat bătrânei pensia pe motiv de deces.
Procesul în care femeia care și-a dus mama moartă în pădure s-a judecat la Judecătoria Lugoj. În dosar a fost realizată și o expertiză psihiatrică din care a reieșit că femeia suferă de tulburare de personalitate disociată, dar a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei.
În urma procesului, femeia, nefiind găsită pentru a se prezenta la vreun termen de judecată, a fost condamnată la 10 luni de închisoare cu executare.
Sentința nu a fost atacată cu apel, rămânând definitivă prin neatacare. Potrivit unor surse judiciare, în data de 26 septembrie 2022, femeia, dată în urmărire în urma condamnării, a fost găsită și încarcerată la Penitenciarul Arad.